Sursa grafic: CFA Institute
Ben Felix vorbește în episodul 343 din podcastul Rational Reminder despre cum să alegem o alocare a activelor din portofoliu (cât la sută înstrumente pe acțiuni și cât la sută instrumente pe obligațiuni).
Prezint mai jos idei interesante din acest podcast, din clipul video de pe canalul de Youtube al lui Ben Felix, cât și dintr-un document foarte interesant de la CFA Institute.
Nivelul de risc pe care ni-l asumăm în investiții este unul dintre cei mai importanți determinanți ai randamentului așteptat din investiții. Aceasta presupune să înțelegem și să evaluăm corect riscul diverselor clase de active, cât și riscul personal pe care îl asumăm în portofoliu.
Aceasta înseamnă o combinație între acțiuni (mai riscante), obligațiuni (mai sigure) și alte clase de active.
S-a utilizat un cadru de definire a profilului de risc al unui investitor, creat de John Gradle și disponibil în documentul PDF de la CFA Institute.
Stabilirea unui profil de risc
Stabilirea unui profil de risc al investițiilor (”Investment Risk Profile” – IRP) este o parte esențială în structurarea portofoliului de investiții, și un element integrant din planul de investiții (IPS).
Pentru a se determina modul cum un investitor poate ajunge la un anumit obiectiv financiar prin selectarea unor instrumente în portofoliu, e nevoie de combinarea obiectivului de randament cu variația riscului în obținerea acestui randament.
Un profil de risc al investițiilor necesită o analiză atentă și sinteza a trei dimensiuni ale IRP:
Nevoia de risc
Nevoia de risc – se analizează luând în considerare randamentul necesar al unui portofoliu de investiții pentru a obține obiectivul financiar final al investitorului. În funcție de acest randament, se pot propune strategii de alocare a activelor care sunt aliniate cu riscurile din piață.
Abilitatea de a ne asuma un risc
Abilitatea de a ne asuma un risc include orizontul de timp al investitorului, nevoia potențială de lichiditate și capacitatea de a risca. Aceste elemente determină abilitatea financiară a investitorului de a suporta scăderi în portofoliu.
Abilitatea de a ne asuma un risc poate fi deseori un factor limitativ când se ia în considerare nevoia de risc pentru a atinge anumite obiective.
Toleranța comportamentală la pierderi
Toleranța comportamentală la pierderi se estimează prin intermediul unor chestionare care pot estima tendința comportamentală și emoțională a investitorului în legătură cu pierderile din portofoliu și disciplina în investiții.
Consultanții în investiții ar trebui să combine calculele legate de riscul necesar, evaluarea abilității de asumare a unor riscuri în portofoliu, precum și comportamentul și atitudinea unui investitor pentru a crea o strategie de portofoliu eficientă.
Detalii despre cele 3 dimensiuni ale unui profil investițional de risc pot fi studiate în documentul PDF de la CFA Institute.
Comentarii Ben Felix și colegii din podcastul Rational Reminder
Iată idei interesante din podcastul Rational Reminder despre acest subiect:
Toleranța la pierderi este abilitatea de a dormi noaptea liniștit și a nu te panica atunci când o investiție riscantă scade în valoare. Aceasta este o estimare subiectivă;
Abilitatea de a-ți asuma riscuri este mult mai obiectivă, este capacitatea de a păstra un activ riscant fără să fii nevoit să îl vinzi pe termen scurt pentru a cheltui banii. Dacă e un crah la bursă, mai poți să îți plătești chiria sau ipoteca, sau ești nevoit să vinzi de la bursă pentru asta?
Nevoia de a-ți asuma riscuri este necesară pentru a obține un anumit randament așteptat, cu care să îți îndeplinești obiectivele financiare;
Toleranța la pierderi, abilitatea și nevoia de a-ți asuma riscuri formează profilul de risc al investitorului.
Abilitatea de a-ți asuma riscuri se modifică în timp, pe când toleranța la pierderi este destul de stabilă în timp.
Ai nevoie de un portofoliu de care să te ții și în vremuri grele, pentru ca inevitabil vei avea parte de ele ca investitor.
Investitorii tind să se autosaboteze prin vânzarea unor active care au performat prost, sau renunțarea la o strategie care a mers prost, sau prin investiții în ceva ce a mers bine. Prin urmare, investitorii ajuns să subperformeze în raport cu clasele de active utilizate din cauza propriului comportament.
Toleranța la risc este disponibilitatea de a ne asuma un comportament financiar cu un rezultat incert și cu potențial de pierderi.
Preferința de risc este preferința personală de a ne asuma mai mult sau mai puțin risc.
Cunoștințele financiare despre investiții sunt asociate cu o toleranță comportamentală ridicată la risc. Investitorii cu mai multă experiență sunt mai dispuși să își asume riscuri mai mari.
Calmul în perioade de cădere ale pieței se realizează numai pe bază de experiență trăită efectiv, nu pe bază de narațiuni.
Investitorii își supraestimează toleranța la risc. Ei cred că vor cumpăra mai mult pe scăderi, dar în realitate mulți vor căuta tot felul de motive pentru care piața va cădea și mai mult, sau vor dori de fapt să iasă cât mai repede din acele instrumente, nesuportând scăderea, mai ales când toate știrile vor insista că totul va deveni și mai rău.
Când cineva spune că are toleranță ridicată la risc, ar trebui întrebat ce vârstă are, prin câte crize financiare majore a trecut cu sume mari în portofoliu, astfel încât să știe cum s-a simțit cu adevărat.
Poți spune cu ușurință că vei suporta și o scădere de 50% în portofoliu, dar până n-ai trăit asta efectiv pe pielea ta, e destul de greu de crezut.
Momentul pentru a face greșeli și erori de judecată este atunci când ești mai tânăr și ai puțini bani de investit. Nu vrei să faci asta când ai trecut de 50 de ani și mai ai puțin până la pensie, și să spui atunci că ”am făcut o greșeală”.
Oamenii care au avut experiențe dezamăgitoare pierzând bani în investiții tind să devină mult mai conservatori în viitor. Propria experiență îți determină perspectiva cu privire la viitor.
Există un chestionar public de la Universitatea Missouri prin care se poate estima toleranța la risc, disponibil la acest link. Vă invit să îl utilizați, e foarte bun.
Bărbații tind să își supraestimeze toleranța la risc, în timp ce femeile au tendința de a-și subestima toleranța la risc.
Toleranța la risc este subestimată de investitorii tineri și de cei cu educație superioară.
Dacă ești cu adevărat stresat cu portofoliul tău după un declin al pieței, ai învățat ceva important despre tine însuți. Poate că trebuie să modifici portofoliul către ceva mai conservator. Dar nu-l modifica abia după ce piața și-a revenit.
Abilitatea de a ne asuma un risc ține de orizontul de timp pentru obiectiv, de nevoia de lichiditate din portofoliu și de capacitatea de a absorbi o pierdere financiară, fără a ne compromite standardul de viață.
Dacă trebuie să accesezi toți banii din portofoliu în 5 ani sau mai puțin, sau dacă trebuie să scoți mai mult de 5% anual, sau dacă nu ai alte active sau surse de venituri pentru a-ți păstra standardul de viață, atunci ai o abilitate redusă de a-ți asuma riscuri.
Capitalul uman joacă un rol important în abilitatea de a-ți asuma riscuri. Dacă ai un venit activ stabil, neafectat de variațiile economice, capitalul tău uman de de tip bonds și îți permite să îți asumi riscuri mai mari.
Dar dacă venitul tău activ este instabil și are potențial de scădere în perioade economice dificile, atunci capitalul uman este de tip stocks și permite asumarea unor riscuri mai reduse în investiții.
Cineva cu o toleranță ridicată la risc și cu abilitate ridicată de a-și asuma riscuri poate că nu are nevoie să-și asume riscuri mari. De exemplu cineva deja bogat nu are nevoie de un randament așteptat mare pentru obiectivele sale pe termen lung.
Dacă obiectivul tău de investiții poate fi atins și cu investiții cu risc scăzut, merită să te întrebi de ce ți-ai asuma mai mult risc.
Randamentele scăzute ale acțiunilor tind să fie urmate de randamente ridicate, se numește dependență serială sau autocorelație negativă. Aceasta scade riscul acțiunilor pentru investitorii pe termen lung.
În schimb obligațiunile au manifestat o autocorelație pozitivă, adică randamentele proaste ale obligațiunilor au fost urmate de perioade cu randamente și mai proaste, în special legate de perioade cu inflație mare.
Aceasta face ca acțiunile să fie de fapt mai puțin riscante pe termen lung decât obligațiunile.
Acțiunile sunt mai volatile, dar au probabilitate mai mare să păstreze puterea de cumpărare (să bată inflația) pe termen lung decât obligațiunile.
Vă invit să urmăriți și clipul video al lui Ben Felix, în care explică aceste detalii și altele la fel de interesante.
Vă doresc investiții cât mai eficiente, corelate cu toleranța, abilitatea și nevoia personală de risc!
Completați și chestionarul public de la Universitatea Missouri prin care vă puteți estima toleranța la risc, disponibil la acest link.
