În ultimul videoclip, Ramin Nakisa de la PensionCraft ne explică faptul că există anumite premise care pot conduce la creșterea din nou a inflației în urmatoarele luni, ceea ce poate conduce și la creșterea dobânzilor în consecință.
Previziunile din ultimele luni erau de scădere graduală a dobanzilor, așa cum se poate observa și în graficul estimativ al lui Charlie Bilello, cu o estimare a dobânzii Fed de 4,36% la finalul lui 2024 și o estimare a dobânzii Fed de aproximativ 3,79% la finalul lui 2025:

Ramin Nakisa menționează un număr de factori care pun presiune pe scăderea inflației, putând cauza creșterea inflației și implicit și a dobânzilor în 2025, după instalarea administrației Trump:

- Se estimează o creștere a tarifelor comerciale, ceea ce va conduce la creșterea prețurilor de import pentru companiile americane, care vor muta creșterea către prețurile de vânzare, ceea ce va conduce la creșterea inflației;
- Se estimează o scădere a impozitelor de către administrația Trump, ceea ce va supraîncălzi economia americană și va conduce la creșterea rațiilor financiare ale prețurilor de la bursă, care și așa erau deja ridicate, peste media multianuala din ultimele decenii, așa cum se poate observa în graficul Forward P/E ratio de mai jos, de la FactSet;

- Administrația Trump a promis aplicarea unei politici de deportare în masă a imigranților fără forme legale, ceea ce va conduce la o penurie a forței de muncă în anumite zone ale economiei (ex. agricultură, servicii casnice, etc.) și un necesar de compensare cu forță de muncă locală. Consecința va fi creșterea prețurilor produselor de bază, cu efect inflaționist
- Se anticipează anumite poziții contradictorii între administrația Trump, care va dori reducerea dobânzilor, și Fed, care ar putea aplica dimpotrivă o creștere a acestora, în cazul în care inflația se menține peste ținta de 2%
Cetățenii s-au obișnuit în ultimii ani cu creșteri mai mari ale salariilor și au așteptări ca acest ritm ridicat să continue și în 2025, cu impact asupra inflației.
În consecință, este posibil ca inflația să rămână în continuare mai ridicată (”sticky inflation”) și chiar să mai crească în 2025.
Prin urmare, Ramin Nakisa are câteva propuneri despre cum să ne poziționăm în acest context posibil inflaționist:

- Cei care sunt obișnuiți să economisească (”savers”) pot păstra sume mai mari în instrumente cu venit fix, eventual și cu maturitate de mai lungă durata,
- Cei care au credite (”borrowers”) ar putea să se grăbească să le refinanțeze sau să le renegocieze, cât timp dbânzile nu cresc din nou
Puteți urmări întregul materialul de pe canalul PensionCraft și concluziile prezentate de Ramin Nakisa.
Notă importantă: Aceste informații au doar rol educativ și NU reprezintă recomandare de investiții.
Fiecare investitor trebuie să analizeze cu atenție orice instrument înainte de a-l cumpăra și să se informeze cu privire la riscurile aferente, precum și la impozitele de declarat și plătit din câștigurile de capital.
Performanțele trecute ale unui instrument nu reprezintă o garanție pentru randamentele viitoare.