Sursa grafic: freepik.com

Majoritatea celor care încep să investească se concentrează pe întrebări precum:
„Ce acțiuni sau ETF-uri să cumpăr?”, „Este momentul potrivit să investesc?”, „Cât să investesc acum?”

Însă adevărata întrebare care contează este aceasta:
Am un plan de investiții clar, realist și sustenabil pe termen lung?

Un investitor fără plan e ca un călător fără hartă: poate pornește entuziasmat, dar riscă să se piardă, să renunțe sau să meargă în cerc.
În acest articol, vei învăța cum să-ți construiești pas cu pas propriul plan de investiții pe termen lung, indiferent de nivelul tău de experiență.

1. Îți definești obiectivul financiar

Totul începe cu întrebarea:
De ce vrei să investești?

Fără un obiectiv clar, vei fi ușor distras de „zgomotul pieței”. Așadar, definește-ți obiectivul de investiții pe termen lung.

Câteva exemple de obiective financiare des întâlnite:

  • Să devin independent financiar în 15-20 de ani (adică venitul pasiv obținut din investiții să acopere cheltuielile și să nu mai depind de venitul activ),
  • Să acumulez un fond de pensie suplimentar, pe lângă ceea ce se va aduna prin Pilonul 2, eventual Pilonul 3 de pensii,
  • Să acumulez un fond de studiu pentru copilul meu, pentru momentul când va pleca la facultate peste 10-15 ani,
  • Să acumulez un capital pentru a face o achiziție majoră în viitor (ex. să cumpăr o locuință peste 5-10 ani)

Este important ca acest obiectiv financiar să fie SMART (specific, măsurabil, să poată fi atins într-un orizont de timp rezonabil), de exemplu:

”Vreau să am 100.000 euro în 15 ani, pentru pensie.”

Poți folosi diverse calculatoare de dobândă compusă sau tabele Excel pentru a stabili suma lunară necesară atingerii acestui obiectiv.

Câteva exemple de calculatoare de dobândă compusă:

Un exemplu de calcul:

Începem investițiile cu 2000 euro, apoi investim lunar câte 200 euro, cu o rata de creștere a sumelor cu 3% pe an (pentru acoperirea inflației).

Investim lunar timp de 15 ani, cu un randament mediu anual de 10% și obținem:

  • Un portofoliu de aproximativ 102.000 euro, din care:
    • Aproximativ 46.000 euro total depuneri,
    • Aproximativ 56.000 euro câștiguri din randament

2. Îți stabilești capacitatea de investiție lunară

După ce știi unde vrei să ajungi, trebuie să știi cu ce resurse pornești.

  • Calculează venitul disponibil lunar (după cheltuieli esențiale);
  • Alocă un procent realist pentru investiții – de exemplu, 15-25% din venituri;
  • Pune pe primul loc investițiile, nu pe ultimul, astfel încât să te plătești pe tine primul, investind mai întâi acea sumă stabilită lunar, și apoi cheltuind restul de bani.

Exemplu: dacă ai un venit lunar net de 5000 lei și cheltuieli de 4000 lei, poți investi lunar aproximativ 1000 lei în ETF-uri.

3. Înțelegi profilul tău de risc și orizontul de timp

Un plan de investiții trebuie să se potrivească cu cunoștințele, personalitatea și toleranța ta la risc, adică disponibilitatea de a rezista la volatilitatea portofoliului, mai ales în perioadele de scăderi și bear market de la bursă.

  • Ești confortabil cu scăderi temporare de 20–30% ale portofoliului? Se pot întâmpla o dată la câțiva ani
  • Ai un orizont de timp de peste 10-15 ani?
  • Ai emoții mari în fața volatilității?

În funcție de aceste răspunsuri, poți alege un portofoliu mai agresiv, mai echilibrat sau mai conservator.

Tip portofoliuAlocare acțiuni/obligațiuniRisc de volatilitateRecomandat pentru
Agresiv100% acțiuni (ETF-uri globale)Ridicat> 15 ani orizont
Echilibrat70% acțiuni / 30% obligațiuniMediu8-15 ani
Conservator50/50Redus< 8 ani

4. Alegi instrumentele potrivite: ETF-uri diversificate

Pentru un plan pasiv pe termen lung, ETF-urile sunt ideale, deoarece au:

  • Costuri de administrare mici, de la 0.03% pe an (adică un cost anual de 3 euro la 10.000 euro investiți, reținuți din activul fondului),
  • Diversificare largă, de zeci, sute și chiar mii de companii din zeci de țări și 11 sectoare economice
  • Zero efort de analiză în alegerea acțiunilor individuale din compoziția fondurilor

Exemple de ETF-uri globale:

  • VWCE (Vanguard FTSE All-World UCITS ETF) – ETF cu acumulare pe aproximativ 3600 companii mari, medii și mici din 25 țări dezvoltate și 24 țări emergente (inclusiv câteva companii din România),
  • EUNL + IS3N – combinație de companii din indicele MSCI World (23 țări dezvoltate) și din indicele MSCI Emerging Markets (24 tări emergente)
  • SPYI (SPDR MSCI All Country World Investable Market UCITS ETF) – ETF cu acumulare pe aproximativ 3900 de companii din 23 țări dezvoltate și 24 țări emergente)

Folosind doar 1–2-3 ETF-uri poți avea un portofoliu complet diversificat.

5. Stabilești frecvența și disciplina investițiilor

Cea mai eficientă abordare: investiții lunare automate (DCA – Dollar Cost Averaging), prin care aloci lunar o sumă aproximativ egală pentru investiții.

O metodă simplă este să setezi un transfer automat din contul bancar către contul de la broker. Există soluții pentru planuri de investiții la broker, prin care se pot plasa automat ordine în instrumentele din planul de investiții, atunci când banii ajung la broker.

Beneficiile acestei metode sunt evidente:

  • Nu depinzi de „momentul perfect” de cumpărare, deoarece oricum acesta nu există,
  • Eviți emoțiile și deciziile impulsive, pe baza evenimentelor de moment,
  • Media costului de achiziție este optimizată în timp.

6. Te asiguri că ai o plasă de siguranță

Înainte de a investi la bursă:

  • Creează un fond de urgență de 2000-3000 lei în cash și un fond de siguranță de 3-6 luni de cheltuieli de bază, în instrumente cu venit fix (ex. depozite bancare, titluri de stat Fidelis), la care să apelezi dacă apar evenimente neprevăzute (scăderi de venituri sau creșteri bruște de cheltuieli),
  • Să ai asigurare de viață, asigurare de locuință și asigurare RCA pentru automobil, prin polițe de asigurare încheiate la companii de asigurări de încredere,
  • Nu investi la bursă banii de care ai nevoie în următorii 3-5 ani. Pe aceștia trebuie să-i păstrezi în instrumente cu venit fix, la fel ca pe fondul de siguranță

7. Monitorizezi și ajustezi portofoliul anual

O dată pe an poți verifica portofoliul și poți face anumite rebalansări:

  • Verifică dacă obiectivul tău de investiții este încă relevant și realist,
  • Evaluează dacă alocarea de portofoliu este încă potrivită cu planul tău de investiții,
  • Rebalansează dacă proporțiile au deviat prea mult, cumpărând instrumentul care a performat cel mai puțin, pentru a-i mări alocarea și a-l aduce la cea dorită,

Nu e nevoie să verifici portofoliul zilnic.

Volatilitatea prețurilor la bursă este normală. Ce contează este direcția pe termen lung.

Concluzie: Investește cu intenție, nu din impuls

Un plan de investiții solid pe termen lung nu trebuie să fie complicat.

Trebuie să fie:

  • Clar și ușor de înțeles,
  • Replicabil pe perioadă lungă de timp și cu sume de bani în creștere,
  • Aliniat cu obiectivele financiare din viața ta.

Și mai ales, trebuie respectat cu disciplină și răbdare, indiferent de ce face piața pe termen scurt.

O carte interesantă care te ajută să îți faci un plan de investiții eficient este:

”Planul financiar de o pagină” de Carl Richards.

Ai nevoie de ajutor să-ți creezi planul tău?

Dacă ai nevoie de ghidare personalizată, îți ofer sesiuni 1-la-1 de coaching în care:

  • Stabilim împreună obiective financiare realiste,
  • Creăm împreună portofoliul potrivit ție,
  • Îți ofer claritate, direcție și încredere.

Poți să citești mai multe detalii despre sesiunile de coaching 1-1 și să îți faci programare aici.

Notă importantă: Aceste informații au doar rol educativ și NU reprezintă recomandare de investiții.

Fiecare investitor trebuie să analizeze cu atenție orice instrument înainte de a-l cumpăra și să se informeze cu privire la riscurile aferente, precum și la impozitele de declarat și plătit din câștigurile de capital.

Performanțele trecute ale unui instrument nu reprezintă o garanție pentru randamentele viitoare.

Share aici:

Articole recomandate