Sursa grafic: Freepik.com
Notă importantă: Prezentul articol reprezintă o interpretare personală a legislației fiscale și nu constituie consultanță fiscală oficială. Informațiile sunt bazate pe prevederile Codului fiscal valabile pentru veniturile anului 2025. În cazul în care vor apărea clarificări suplimentare sau modificări legislative, voi actualiza textul pentru a reflecta realitatea la momentul respectiv.
Declararea câștigurilor din investiții pentru anul 2025, proces care se va finaliza până pe 25 mai 2026, reprezintă un subiect tehnic marcat de numeroase bariere birocratice. Pentru un investitor român, simpla existență a unui tratat de evitare a dublei impuneri nu elimină automat taxarea multiplă. Aplicarea acestor convenții depinde de îndeplinirea unor condiții stricte și de furnizarea unor documente justificative oficiale care, în practică, sunt greu de obținut.
Prevederile articolului 131 din Codul fiscal
Mecanismul de recunoaștere a impozitului plătit în străinătate este creditul fiscal extern. Articolul 131 din Codul fiscal stabilește criteriile cumulative necesare pentru a deduce din impozitul datorat în România sumele reținute de statul sursă (sub forma declarării unui credit fiscal în Declarația Unică 212):
- Existența unei Convenții de Evitare a Dublei Impuneri (CEDI) între România și statul străin în care s-a plătit impozitul.
- Dovada plății efective a impozitului în străinătate, în cota prevăzută de Convenția de evitare a dublei impuneri semnată de România cu țara emitentului. Plata impozitului în străinătate se dovedește printr-un document justificativ, eliberat de autoritatea competentă a statului străin respectiv.
Toate Convențiile pentru evitarea dublei impuneri încheiate de România sunt disponibile pe site-ul ANAF, la acest link.
Legea solicită un certificat de atestare a impozitului plătit, eliberat de autoritatea fiscală a statului străin. Creditul fiscal este limitat la cota de impozitare din România. Pentru dividendele din 2025, cota în România a fost de 10%.
De exemplu, dacă în Austria s-a reținut 27,5%, și nu 10% ca în tratatul de evitarea dublei impozitări, înseamnă că de fapt emitentul dividendelor din Austria nu a aplicat tratatul, în consecință suntem dublu impozitați, vom avea de declarat dividendele încasate și de plătit încă 10% în Romania (pentru 2025). Diferența față de cei 10% din tratat rămâne o pierdere a investitorului, în absența parcurgerii unei proceduri separate de recuperare din statul respectiv.
De altfel XTB menționează explicit în fișa anuală de dividende că ”În situația în care plătitorul de venituri din dividende nu a reținut impozitul pe venit în cota prevăzută de Convenția de evitare a dublei impuneri semnată de România cu țara emitentului, în conformitate cu prevederile articolului 131, paragraful (3) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, considerăm că nu se poate aplica creditul fiscal.”
Pentru recuperarea diferenței trebuie urmat în proces complicat, așa cum este cel explicat de BCR pentru dividendele încasate de la compania Erste, la acest link.
Analiza pe cazuri concrete și cotele de impozitare
Tabelul de mai jos prezintă situația realistă pentru un investitorul de retail. În lipsa certificatului de atestare a impozitului plătit eliberat de autoritatea străină (document foarte dificil de obținut pentru companiile europene), creditul fiscal nu se poate aplica în România, rezultând dubla impunere:
| Stat sursă (Dividend brut 2025) | Impozit reținut la sursă (A) | Impozit de plată în România pentru 2025 (B) | Total impozit suportat pentru 2025 (A + B) |
| SUA (cu W-8BEN) | 10% | 0% | 10% |
| SUA (fără W-8BEN) | 30% | 10% | 40% |
| Germania | 26,375% | 10% | 36,375% |
| Franța | 25% | 10% | 35% |
| Italia | 26% | 10% | 36% |
| Austria | 27,5% | 10% | 37,5% |
| Olanda | 15% | 10% | 25% |
| Regatul Unit (UK) | 0% | 10% | 10% |
| Irlanda (ETF cu distribuție) | 0% | 10% | 10% |
| Germania (ETF cu distribuție) | 26,375% | 10% | 36,375% |
| Luxemburg (ETF cu distribuție) | 0% | 10% | 10% |
Impozitul de plată în România se aplică la dividendul brut, nu la dividendul net încasat la broker.
Această sumă reprezintă totalul distribuit de compania plătitoare înainte de reținerea oricăror taxe în țara de origine. Suma netă care îți este virată în contul de tranzacționare reprezintă doar venitul rămas după impozitarea externă.
Pentru piața SUA, formularul W-8BEN reduce reținerea în SUA de la 30% la 10%. Documentul 1042-S emis de fiscul american este singurul acceptat mai ușor de ANAF.
În cazul Regatului Unit (UK), statul nu reține impozit la sursă pentru nerezidenți, cu mici excepții, astfel că se plătește doar cota de 10% în România. Idem pentru ETF-uri cu distribuție din Irlanda sau Luxemburg.
Pentru Germania, Austria, Franța sau Italia, reținerile la sursă sunt mari, iar în lipsa unui certificat oficial de plată din acele state, se datorează încă 10% în România peste suma reținută anterior.
Pentru calculul dividendelor în valută, se utilizează cursul mediu al anului 2025 (pentru dividendele anuale) sau cursul din luna în care se face plata (pentru cele interimare), publicat de BNR.
Situația specifică a ETF-urilor: Irlanda și Luxemburg versus Germania
Domiciliul fiscal al unui ETF (primele două litere din codul ISIN) este decisiv pentru profitul net:
- ISIN cu IE (Irlanda) sau cu LU (Luxemburg): Irlanda sau Luxemburg reprezintă varianta optimă, deoarece nu aplică reținere la sursă pentru dividendele plătite nerezidenților de către ETF-urile UCITS. Primești dividendul brut și plătești 10% în România.
- ISIN cu DE (Germania): Fondul reține 26,375%. Plafonul de scutire german este rezervat exclusiv rezidenților lor. Ca nerezident, pierzi această sumă la sursă și, fără dovezi oficiale pentru creditul fiscal, datorezi încă 10% în România.
Românii cu rezidență fiscală în străinătate
Pentru cei care locuiesc și muncesc în alt stat, determinarea corectă a rezidenței fiscale este primul pas pentru a evita dubla taxare. Rezidența se stabilește pe baza unor criterii ierarhice:
- Locuința permanentă la dispoziție.
- Centrul intereselor vitale (legăturile economice și personale cele mai strânse).
- Locuința obișnuită (peste 183 de zile într-un an calendaristic).
Mai multe informații despre stabilirea rezidenței fiscale sunt disponibile aici.
Este obligatorie depunerea la ANAF a „Chestionarului pentru stabilirea rezidenței fiscale la plecarea din România” pentru a oficializa statutul de nerezident.
Vezi chestionarul pe site-ul ANAF aici.
Dacă ești nerezident fiscal în România și investești la Bursa de Valori București (BVB) prin brokeri români (precum TradeVille, Goldring, Investimental, BT Capital Partner, etc.), trebuie să transmiți brokerului Certificatul de Rezidență Fiscală (CRF) emis de autoritatea fiscală din țara unde locuiești. Odată înregistrat acest document, brokerul va aplica cota din tratatul dintre România și țara ta de rezidență. În cazul câștigului de capital (vânzare acțiuni), tratatul prevede adesea impozitarea doar în statul de rezidență, astfel că brokerul român nu va mai reține impozit la sursă în România. Pentru dividende, se va aplica cota redusă din tratat (adesea 5% sau 10%) în locul cotei standard din România.
Mai multe informații despre Certificatul de Rezidență Fiscală solicitat de TradeVille sunt disponibile aici, la finalul paginii de Întrebări frecvente.
Obținerea certificatului de rezidență fiscală prin SPV
Pentru a demonstra brokerilor străini că ești rezident român, ai nevoie de Certificatul de Rezidență Fiscală (CRF) eliberat de ANAF prin Spațiul Privat Virtual (SPV). Pașii sunt următorii:
- Autentificare în portalul ANAF SPV (https://anaf.ro)
- Accesarea secțiunii „Solicitări” și apoi „Eliberare documente”.
- Selectarea formularului Z015 (Cerere pentru eliberarea certificatului de rezidență fiscală).
- Completarea statului de destinație și a anului fiscal relevant.
- Certificatul se primește electronic în secțiunea „Mesaje” în câteva zile, sau poate mai repede.
Procedura teoretică de recuperare și directiva FASTER
Recuperarea diferenței de impozit (de exemplu, de la 27,5% la 10% în Austria) necesită trimiterea fizică a CRF-ului românesc și a formularelor de rambursare (Reclaim) către fiscul străin. Costurile birocratice fac acest lucru ineficient pentru sume mici. O soluție de viitor este Directiva FASTER, propusă de Uniunea Europeană pentru perioada 2027-2030. Aceasta va introduce un certificat digital (eTRC) și sisteme de reducere direct la sursă (Relief at Source) sau rambursarea rapidă în maximum 50 de zile. Până la implementare din 2030, procedura rămâne manuală și greoaie.
Mai multe informații despre Directiva FASTER poți citi aici.
Impactul CASS în anul 2026
Contribuția la sănătate (CASS) funcționează independent de mecanismul creditului fiscal extern. Un aspect fundamental pentru investitori este baza de calcul utilizată pentru stabilirea plafoanelor. Conform Articolului 170, alineatul (4), litera d) din Codul fiscal, încadrarea în limitele de 6, 12 sau 24 de salarii minime brute se face utilizând dividendele plătite, adică dividendele brute diminuate cu impozitul reținut.
Spre deosebire de impozitul pe venit, care se aplică la suma brută, pragurile CASS se verifică folosind valoarea netă a dividendelor, adică după scăderea impozitului reținut pentru acestea.
Calculul se raportează la salariul minim de 4.050 lei valabil pentru veniturile din 2025, generând următoarele obligații de plată în 2026:
- Venituri nete între 6 și 12 salarii (24.300 lei – 48.600 lei): CASS datorat 2.430 lei.
- Venituri nete între 12 și 24 salarii (48.600 lei – 97.200 lei): CASS datorat 4.860 lei.
- Venituri nete peste 24 salarii (peste 97.200 lei): CASS datorat 9.720 lei.
Este esențial să verifici totalul sumelor nete încasate pentru a determina corect dacă te încadrezi în aceste praguri, evitând astfel erorile de calcul care pot apărea dacă te-ai raporta din obișnuință la sumele brute.
Avantajele ETF-urilor cu acumulare în simplificarea fiscalității
Pentru investitorii care doresc eliminarea complexității birocratice, ETF-urile cu acumulare reprezintă soluția optimă. Aceste instrumente reinvestesc dividendele direct în interiorul fondului, fapt care modifică regulile de impozitare:
- Amânarea impozitării: Impozitarea are loc exclusiv în momentul vânzării ETF-urilor. Această metodă permite păstrarea capitalului investit pe termen lung fără fragmentarea acestuia prin taxe anuale pe dividend.
- Eliminarea raportării anuale: În absența dividendelor distribuite, dispare necesitatea calculării creditului fiscal extern sau a monitorizării cursului BNR pentru fiecare încasare. Se evită astfel și efortul de a obține documente oficiale de la autoritățile străine.
- Eficiența impozitării la sursă: ETF-urile cu domiciliul în Irlanda beneficiază de tratate fiscale avantajoase (precum reținerea de 15% pentru companiile din SUA). Procesul se desfășoară automat în interiorul fondului, fără intervenția investitorului.
- Optimizarea CASS: Dividendele reinvestite sunt excluse din calculul pragurilor de 6, 12 sau 24 de salarii minime. Obligația de plată a CASS poate apărea doar la momentul marcării profitului prin vânzare.
Investiția în variantele cu acumulare transformă o gestiune fiscală recurentă într-o singură acțiune la finalul perioadei de investiție.
Vrei claritate pentru portofoliul tău?
Dacă ai nevoie de suport pentru a înțelege exact cum se aplică aceste reguli pe portofoliul tău specific sau dacă vrei să îți optimizezi strategia fiscală înainte de termenul de declarare, te invit să programăm o sesiune de consultanță 1-1. Putem analiza împreună extrasele de la brokerul tău și să stabilim pașii corecți pentru conformare.
Poți urmări și un podcast de pe canalul ”Banii Vorbesc” în care se explică detalii legate de completarea Declarației Unice 212 pentru anul 2025.